În data de 15 ianuarie este marcată Ziua Națională a Culturii. În această zi, când iarna își rotungea fulgii spre mijloc de ianuarie, când ploile luminii își picurau azurul în tipsia soarelui, a răsărit marele EMINESCU.
Într-o lume în care se pare că nonvalorile tind să ocupe locul câştigat de valorile naţionale în conştiinţa publică, e nevoie ca elevilor să li se aducă în atenţie adevăratele personalităţi care fac cinste neamului și culturii românești.În acest context dna Herea Inga ,profesoară de limba și literatura română în I.P.Școala Profesională din Orhei împreună cu elevii din instituție au desfășurat o activitate extracurriculară ,cu genericul:,,Mihai Eminescu-luceafărul literaturii române “.Astfel printr-un recital de poezii, cântec și posterele create, elevii au valorificat frumusețea și nemărginita înțelepciune identificată în opera marelui poet .
A sărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui : viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care a promovat cultura poporului său ,iar ,,Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.,, spunea Mircea Heliade.
„Structura pe genuri de vârstă a populației Terrei”
În cadrul Școlii Profesionale din Orhei continuă desfășurarea lecțiilor deschise la disciplinele de cultură generală și specialitate, menite să încurajeze schimbul de experiență […]