În prim-plan – învățământul dual
Am avut onoarea să-l primim în vizită pe domnul Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării. Discuțiile purtate în cadrul întâlnirii au avut un accent deosebit pe învățământul profesional dual, un model educațional pe care instituția noastră îl implementează cu succes.
Învățământul dual presupune îmbinarea pregătirii teoretice în școală cu instruirea practică în cadrul agenților economici parteneri, asigurând astfel formarea unei forțe de muncă calificate și bine adaptate cerințelor actuale ale pieței.
Domnul ministru a subliniat importanța dezvoltării acestui model de educație, menționând că:
„Avem nevoie de un sistem educațional care răspunde realităților de pe piața muncii. Învățământul dual nu este doar o alternativă, ci o soluție viabilă pentru tinerii care vor o meserie sigură și bine plătită.”
La momentul actual, în cadrul instituției noastre studiază aproximativ 400 de elevi, dintre care unul din patru este încadrat în învățământul dual. Ne adaptăm constant ofertele educaționale pentru a răspunde nevoilor economice locale, prin programe moderne de formare pentru meserii precum tencuitor, cusător și silvicultor, dezvoltate în parteneriat cu agenți economici din regiune.
Extinderea componentelor duale contribuie la creșterea atractivității învățământului profesional tehnic, precum și la inserția mai rapidă a absolvenților pe piața muncii.
Mulțumim Ministerului Educației și Cercetării pentru susținerea constantă și pentru deschiderea de a dezvolta, împreună cu instituțiile de învățământ și mediul economic, un viitor sustenabil pentru tinerii din Republica Moldova.
#învățământulprofesionaltehnic #învățământuldual #mec #educatiaschimbamoldova #școalaprofesionalădinorhei
#formareprofesională